Valeriu Gheorghiță: „Avem suficiente doze pentru a obține imunitatea de grup”

Valeriu Gheorghiță: „Avem suficiente doze pentru a obține imunitatea de grup”
Sursa FOTO: edupedu.ro
Publicat: 08/05/2021, 07:44

Avem suficiente doze pentru a obține imunitatea de grup, dă asigurări Valeriu Gheorghiță. În prezent, România primește săptămânal 700.000 de doze doar de la compania Pfizer. Din acestea, sunt folosite circa 650.000, arată preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Valeriu Gheorghiţă este de părere că, la nivel național, intenţia de vaccinare a populației se află pe un trend ascendent.

Vineri seară, el a arătat că țara noastră are pe stoc 800 – 900.000 de doze de ser Pfizer, iar rata de utilizare este de 75 – 80%. „Vestea bună este că săptămânal primim circa 700.000 de doze, în condiţiile în care zilnic, vedem, consumăm circa 80.000 de doze Pfizer, ceea ce înseamnă că aproape 650.000 de doze consumăm săptămânal, atât pentru doza unu, cât şi pentru rapel”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Strategie pentru vaccinarea la sate

În opinia sa, România are un mare avantaj prin faptul că face parte din demersul european de vaccinare a populaţiei. „În momentul de faţă, avem garanţia unui număr suficient de doze încât să putem atinge imunitatea de grup”, dă asigurări șeful CNCAV.

Cu privire la intenţia de vaccinare a populației, Gheorghiță spune că aceasta este în creştere: „Periodic, noi am făcut o serie de evaluări şi am observat că nu a scăzut intenţia de vaccinare. În schimb, numărul doritorilor care intrau în platformă, care îşi creau un cont şi răspundeau la acele notificări, era din ce în ce mai mic, însă intenţia de vaccinare este aceeaşi, este chiar în creştere şi cred că toate aceste evenimente de tip maraton de vaccinare, centre drive-thru, vaccinare în cadrul unităţilor operatorilor privaţi nu fac altceva decât să uşureze tot acest proces de vaccinare”.

Totuși, Gheorghiță recunoaște că mai este mult de lucru, în mod deosebit în localităţi din mediul rural. Acolo trebuie găsite mai multe variante de a determina oamenii să se vaccineze. Se discută inclusiv despre posibilitatea de a duce vaccinul la oameni acasă, în mod special la cei care au dificultăţi de deplasare.

Cum arată „pașaportul Covid”

Certificatul verde sau „pașaportul Covid”, cum i se mai spune, va fi gata la finele lunii iunie, început de iulie, crede Valeriu Gheorghiță. „Conţine trei tipuri importante de informaţii: dovada de vaccinare, istoricul de trecere prin boală în ultimele 180 de zile sau un test negativ în ultimele 72 de ore. De fapt, acest certificat scuteşte persoana respectivă de a se supune restricţiilor din anumite ţări legate de împiedicarea răspândirii infecţiei în comunitatea respectivă”, a precizat Gheorghiță.

Șeful CNCAV a adăugat că certificatul verde va fi sub forma unui cod QR. Acesta poate fi scanat oricând este necesar, de exemplu în punctele de frontieră. Datele biometrice nu vor fi stocate, dă asigurări Valeriu Gheorghiță.

Autoritățile, atente la evoluția Covid-19 după sărbătorile pascale

În următoarele două săptămâni, având în vedere că au fost sărbătorile pascale, autoritățile vor urmări evoluţia noilor cazuri de infectare. „Următoarele două săptămâni sunt esenţiale pentru a vedea care va fi curba de evoluţie a cazurilor”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Dacă din punct de vedere epidemiologic nu vom înregistra o creştere a numărului de cazuri, cum s-a întâmplat cu alte ocazii, avem cel puţin două motive ca să justificăm aceste rezultate bune. Unul categoric este legat de creşterea numărului de persoane vaccinate, iar un al doilea motiv este legat de faptul că o bună parte dintre persoane au înţeles că este important să respectăm măsurile de prevenţie” – Valeriu Gheorghiţă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
SE PLĂTESC 1.000 de lei direct de la stat. Banii intră în cont cu o...
Undă de șoc pe piața carburanților. Ce se întâmplă la pompă cu benzina și motorina
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Experiment de modificare a climei, oprit din motive de sănătate
×